vineri, 21 august 2009


Grupul de voluntari din Ştefan Vodă, Parohia “Ştefan cel Mare şi Sfânt”


Istoria formării grupului de voluntari de la Ştefan Vodă este una mai veche, ei fiind chiar un grup de prieteni încă de pe băncile şcolii. Astfel, prin intermediul preotului paroh din localitate, Vadim Dumitrenco, încet, ei au fost implicaţi şi în diverse activităţi sociale aşa încât la moment să devină una din cele mai complexe echipe de voluntari pe care ii are Diaconia.

Aceşti tineri au început să se formeze ca grup de voluntari activi în vara anului 2008, când au participat pentru prima dată la o tabără de vară pentru copii proveniţi din familii social vulnerabile, organizată la Ştefan Vodă de către Misiunea Socială Diaconia în parteneriat cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune.

Ei au continuat să se implice în activităţi sociale, şi chiar au devenit voluntari activi la Centrul comunitar de asistenţă socială din oraşul Ştefan Vodă, a cărui director executiv este preotul Dimitrenco, şi care i-a îndrumat de la început.

„Noi ,voluntarii din Ştefan Vodă, auzind de această posibilitate de a ajuta copiii să-şi petreacă mai distractiv timpul liber, am hotărât să venim la Centru. Aici, organizam şi desfăşuram jocuri noi: de cunoaştere, de mişcare, de comunicare, etc. Astfel, facem cunoştinţă cu copiii, ne împrietenim,devenim familiari cu problemele lor. Încercăm să le oferim grija, căldura, iubirea de care i-a lipsit soarta. Ne străduim sa-i încadrăm pe toţi în jocurile noastre, indiferent de gen, vârstă şi caracter, pentru ca ei sa devină mai uniţi şi mai prietenoşi”, povesteşte Ana Perjeru, voluntar.


În timpul anului de învăţământ, paralel cu jocurile organizate, voluntarii îi ajută pe copii şi la pregătirea temelor.

La finalizarea anului şcolar, ei au organizat o excursie pe malul iazului din localitate şi în parcul oraşului. Nici aici, nu au ratat ocazia de ase juca cu cei copiii la aer curat.

Ana spune că „prin activitatea noastră la acest Centru încercăm să fim mai aproape de copiii din familiile social vulnerabile, să le oferim o copilărie mai veselă. Totodată, noi, voluntarii obţinem o experienţă de activitate mai vastă, prin dezvoltarea abilităţilor în lucru cu copiii, fapt care ne face să înţelegem mai bine felul lor de a fi şi greutăţile prin care trec”.

Centrul comunitar de asistenţă socială din oraşul Ştefan Vodă a fost înfiinţat în toamna anului 2008. Deschiderea a fost posibilă graţie unei colaborări strânse cu guvernul Suediei, Centrului Raional Ştefan Vodă şi cu sprijinul tehnic al FISM-lui.

Centrul este amenajat în stil modern, fiind dotat cu o sală de distracţie şi restabilire a sănătăţii pentru copii, la fel şi o cantină.

Capacitatea Centrului este de 25-30 copii. Scopul acestui proiect este de a ajuta copii din familii vulnerabile aflate în situaţii de risc şi de restabilire a copiilor în familiile lor biologice.

Grupul de voluntari din satul Cania, raionul Cantemir, Parohia „Toţi Sfinţii Români”


Echipa de voluntari de la Cania s-a format datorită Centrului Social "Sfântul Vasiel cel Mare" deschis acum cinci ani în localitate, prin intermediului preotului paroh, Vasile Burduja.


Proiectul implementat în cadrul Centrului Social din Cania “Tinerii – constructorii viitorului” este orientat spre crearea a 2 grupuri de beneficiari: 20 bătrîni şi persoane din familii social vulnerabile şi un grup de 30 elevi din clasele II – IV, care au o reuşită şcolară redusă, activităţile fiind realizate cu ajutorul celor 14 voluntari care activează la Centru.


Scopul proiectului constă pe de o parte în sporirea contributiei copiilor şi tinerilor în ameliorarea condiţiilor de trai ale comunităţii prin oferirea serviciilor sociale: spălătorie, baie socială, îngrijiri sociale la domiciliu, iar pe de alta parte, constă în implicarea voluntarilor în ameliorarea reuşitei şcolare şi instruirea în diverse domenii a elevilor din clasele primare, ai căror părinţi sînt plecaţi sau nu le oferă o îngrijire corespunzătoare vîrstei.


Astfel, activitatile proiectului se deruleaza nemijlocit cu ajutorul voluntarilor, tineri din localitatile Cania şi Iepureni, care au mai multe responsbilităţi, şi anume:
1. efectuează vizite la batrîni de 2 ori pe săptămînă sau în funcţie de nevoile acestora;

2. transmit albiturile de pat folosite şi hainele spre spălătoria socială şi după spălarea lor – beneficiarilor;

3. acordă ajutor social în gospodăriile batrinilor şi a persoanelor disabile, incapabile de a se autodeservi.

Acest ajutor include servicii, precum: igienizarea locuintei, lucrări în gradină, în curte, reparaţii minore în gospodarie, efectuarea cumparaturilor, achitarea facturilor, etc.

4. suport moral( sfaturi, discuţii) bătrânilor, etc.

5. ajută la colectarea şi redistribuirea pachetelor de ajutoare umanitare în cadrul campaniei locale „Garderoba socială”

6. acordă ajutor la pregătirea temelor pentru acasă elevilor claselor II – IV şi desfăşoară activităţi cu copiii în diverse domenii, pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale, activităţi care se desfasoară de 4 ori pe săptămînă .

Fiecare voluntar coordoneaza activitatea a 2-3 copii cu care lucrează permanent, conform graficului de lucru a voluntarilor, fiind responsabil şi de organizarea activităţilor unui cerc de lucru cu copiii. Astfel, voluntarii tind spre obţinerea celor mai bune rezultate, deoarece cunosc particularităţile copiilor cu care lucrează permanent, dar ţi metodele cele mai eficiente de lucru cu fiecare copil.

Pastrarea echipei unite de voluntari se realizeaza şi ca rezultat al organizarii concursului ”Voluntarul lunii”, caruia i se acordă diploma şi un mic premiu, vizionarea impreună a filmelor şi a materialelor instructive, discutii pe diverse teme de actualitate pentru adolescenti, identificarea intereselor comune, etc.

De asemenea, pentru cresterea continuă a capacităţilor voluntarilor, se organizează vizite de schimb de experienţă (metode, instrumente de lucru, modalităţi de înlăturare a obstacolelor întilnite în activitatea de voluntar, etc.). între voluntarii din Cania şi cei ai Centrelor din Leova şi Orhei.

luni, 3 august 2009

Grupul de Voluntari din satul Coşcalia, raionul Căuşeni, Parohia Ortodoxă Română

Tinerii voluntari de la Coşcalia au început să se formeze ca grup prin anul 2007, coordonaţi de către preotul paroh din localitate, Andrei Popovici. Dacă la început activau doar 6 voluntari, treptat s-a ajuns la un grup format din 16 persoane (cu vârsta cuprinsă între 11 şi 16 ani).
De patru ori pe săptămână ei se adună la Centrul deschis pe lânga biserica din sat pentru a-şi planifica activităţile.

În acest răstimp, tinerii au reuşit să se implice destul de activ în viaţa socială a satului prin diverse activităţi. Au susţinut bătrâni ţinutuiţi la pat ajutându-i în gospodărie. De Sfintele Sărbători de Paşti, voluntarii au organizat o acţiune de caritate şi au colectat bani pentru bătrâni singuratici din localitate, cărora li s-a oferit căte un pachet alimentar.

La fel, de Paştele Blajinilor, echipa de voluntari a mers la cimitir unde au îngrijit mormintele uitate. Ei au curăţat copacii, au adunat gunoiul acumulat etc.

În vara anului 2008, s-a organizat o tabără de vară pentru circa 400 de copii din Coşcalia.

De Crăciun, voluntarii împreună cu preotul paroh au colectat dulciuri şi bani de la locuitorii satului pe care le-au donat copiilor de la Internatul din oraşul Căuşeni.

În timpul liber, grupul de tineri organizează excursii în spaţiile verzi din împrejurimi, desfăşurând în acelaşi timp diverse activităţi ecologice. Aceasta îi face să fie mai uniţi şi mai responsabili faţă de problemele cu care se confruntă comunitatea din care fac parte.

marți, 16 iunie 2009

Diaconia Young - un nou proiect pentru voluntarii din parohiile Mitropoliei Basarabiei

Proiectul „Young Diaconia” are drept scop creşterea numărului de tineri implicaţi în programele Diaconiei prin sprijinirea participării lor în diverse activităţi de tip non-profit pentru beneficiul comunităţii.

Prin intermediul acestui proiect, Misiunea Socială Diaconia încearcă să valorifice tânărul ca resursă capabilă de a schimba viaţa comunitară. Pentru aceasta a fost formată o reţea „Orthonet”( reţea socială, creată pentru a stimula iniţiativa şi inovativitatea tinerilor) constituită din grupuri de tineri din diverse parohii ale Mitropoliei Basarabiei.

Comunicarea între reţele se efectuiază prin intermesiul blog-ului care va fi accesibil pentru toate grupurile de tineri de la Centrele Sociale ale Diaconiei (tinerii vor putea plasa pe portal fotografii, informaţii despre activităţile pe care le desfăşoară, etc.) . Blog-ul poate fi utilizat ca mecanism de un număr nelimitat de grupuri. Acest portal va servi atât ca sursă de informare pentru publicul larg cât şi ca un suport pentru preoţii/comunităţile care doresc să iniţieze programe sociale şi de voluntariat. Astfel, această iniţiativă va acţiona ca un factor de replicare a bunelor practici.

Tema mare a primei întâlniri on-line a tinerilor voluntari este una ecologică. Tinerii au fost deja informaţi şi formaţi în acest sens de către Diaconia, după care vor avea posibilitatea să aplice în practică cunoştinţele acumulate.

Trimestul Ecologiei a fost lansat în luna iunie iar fiecare grup este încurajat să desfăşoare diverse activităţi tematice în comunitatea sa. Rezultatele vor fi publicate pe Blog, astfel încât fiecare grup din reţeaua „Orthonet” va putea să facă cunoştinţă cu ele.